Consum, abuz şi dependenţă de droguri

FacebookTwitterGoogleTumblrLinkedInRedditPinterest


Copyright: deviantart.com

Drogul

La nivel de cogniţie socială, drogul este acea substanţă ilicită care acţionează dăunător asupra individului, la nivel fiziologic sau mental, şi provoacă dependenţă. Doar şabloanele lingvistice îi mai adaugă valenţe pozitive, în comparaţii revelatoare pentru pasiunea cu care te poţi dedica unei activităţi. Consumate frecvent şi de un număr mai degrabă majoritar de persoane, cafeaua, tutunul sau alcoolul nu sunt percepute ca având potenţial de abuz, consumul lor fiind mai degrabă un comportament social obişnuit, cu probabilitate mică a repercusiunilor, deşi dependenţa de nicotină este dintre cele mai letale.
Surprinzător este că un concept aparent banal de stabilit, cel de „drog”, nu are o foarte strictă delimitare ştiinţifică, în sensul de acceptată în unanimitate şi necombătută. Definiţia dată de legislaţia U.S. Food and Drug Administration specifică faptul că drogul reprezintă orice formă de substanţă (diferită de hrană) care poate afecta organismul animal sau uman în structura şi funcţiile sale. Terminologia de specialitate nu este nici ea mai clară, conţinând variante precum „substanţe psihoactive” sau „substanţă” ori „substanţă/drog de abuz”.

Clasele de substanţă:

Cele 11 clase de substanţe sunt menţionate în ordine alfabetică, alcoolul având elemente comune cu sedativele, hipnoticele sau anxioliticele, iar cocaina cu amfetamina sau simpatomimeticele cu acţiune similară. Piaţa drogurilor ilicite cunoaşte însă o permanentă evoluţie, rezultată dintr-o foarte mare adaptabilitate la factorii umani sau socio-economici care o generează. OEDT (Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie) a semnalat apariţia în 2010 a nu mai puţin de 41 de noi substanţe psihoacive, iar comercializrea online este o variantă din ce în ce mai accesibilă. Cele mai multe dintre noile substanţe fac parte din categoria stimulantelor sau a canabinoidelor sintetice. Totodată, anumite carenţe ale cadrului legislativ au permis apariţia drogurilor denumite generic drept „legale”, care au produs o modificare a patternurilor de consum. Tiparul european dominant îl reprezintă însă consumul de polisubstanţă, constând atât în combinarea drogurior ilicite, cât şi în combinarea lor cu alcoolul sau cu diverse medicamente, fiind necesară o adaptare a serviciilor de tratament la acestea.

Consumul (uzul)

Consumul sau uzul este acea formă de utilizare nonpatologică a unei substanţe, fără repercusiuni, comportamentele patologice de abuz sau dependenţă neregăsindu-se aşadar în această fază, ulterior, consumul putând însă conduce la ele. Este consumul de tip recreaţional sau experimental.

Intoxicaţia

Intoxicaţia este un sindrom reversibil manifestat prin modificări psiho-comportamentale dezadaptative, apărute în timpul sau imediat după consum şi cauzate de efectele substanţei asupra sistemului nervos central. Intoxicaţia depinde, printre altele, de particularităţile individuale, dar şi de factori exogeni precum durata de acţiune a substanţei sau cantitatea administrată. Efectele intoxicaţiei se pot manifesta mai mult decât poate fi detectată substanţa în organism, o cantitate chiar şi infimă de drog putând persista la nivel cerebral sau, prin efectul numit „loveşte şi fugi”, poate avea loc o alterare a unui proces fiziologic pentru recuperarea căruia este necesar mai mult timp decât pentru eliminarea substanţei din organism.

Abuzul

Abuzul este un pattern maladaptativ al uzului, în care frecvenţa administrării substanţei poate fi continuă sau episodică. Spre deosebire de consumul obişnuit, abuzul presupune existenţa consecinţelor negative: medicale, de perturbare a funcţiei socio-familiale a individului (la serviciu, şcoală sau acasă) sau de tipul apariţiei unui pericol fizic în cazul efectuării unor activităţi (cum ar fi condusul maşinii).
De cele mai multe ori, evoluţia conduce spre dependenţă. Un criteriu al diagnosticului de abuz îl reprezintă episoadele de intoxicaţie care se succed în mod repetat. Pentru a se vorbi despre o problemă de abuz, acest pattern trebuie să apară de mai multe ori în cursul unui interval de minimum 12 luni.

Dependenţa

Nici conceptul de dependenţă nu are nişte delimitări în unanimitate acceptate, iar lucrările de specialitate propun variante care pot crea confuzie. În încercarea unei uniformizări, o definiţie succintă ar putea fi: pattern maladaptativ al uzului unei substanţe, cu simptomologie fiziologică, cognitivă sau comportamentală. Controversele apar însă la criteriile de diagnostic. Unele dintre lucrările de specialitate prezintă ca obligatorie prezenţa a trei aspecte: (1) toleranţă, (2) sevraj/sindrom de abstinenţă şi (3) uz compulsiv. Altele consideră că sunt necesare minimum trei criterii aleatorii din următoarele posibile:
(1) toleranţa: aceeaşi cantitate de substanţă începe să producă efecte mai mici, gradul de toleranţă fiind determinat şi de caracteristicile propriu-zise ale substanţei.
(2) sevrajul sau sindromul de abstinenţă este răspunsul fiziologic şi cognitiv al organismului la diminuarea cantităţii de substanţă sau la întreruperea administrării ei, adică la abstinenţă. Opiaceele, de exemplu, clasă de substanţe cu prevalenţă mare a consumului, pot cauza, ca simptome ale abstinenţei: greaţă, vărsături, mialgii, diaree, febră, transpiraţii, rinoree, lacrimaţie, dilatare pupilară, insomnii sau piloerecţie, iar amfetaminele: tulburări ale somnului, oboseală, agitaţie, disforie etc. Severitatea sevrajului depinde nu doar de caracteristicile substanţei consumate, ci şi de durata consumului şi de modalitatea de administrare. Uneori, sindromul de abstinenţă este similar cu simptomatologia intoxicaţiei, iar diagnosticul corect poate fi pus doar prin stabilirea exactă a momentului apariţiei efectelor: după reducerea ori încetarea administrării – sevraj – sau în timpul ori imediat după administrare – intoxicaţie. Există totodată posibilitatea ca un consumator de polisubstanţă să aibă, simultan, un sindrom de abstinenţă ca urmare a consumului unui drog şi o intoxicaţie produsă de un altul.
(3) uzul compulsiv (prezentat în secţiunea adresată dependenţei psihice);
(4) incapacitatea reducerii sau suprimării uzului compulsiv;
(5) foarte mult timp destinat procurării substanţei sau refacerii în urma consumului ei;
(6) perturbare funcţiei socio-familiale a individului, prin abandonarea sau neglijarea altor activităţi;
(7) incapacitatea de a reduce sau opri uzul de substanţă, în condiţiile în care consumatorul este conştient de problemele psihologice sau somatice cauzate de aceasta.

Dependenţa prezintă două aspecte: (1) dependenţa fizică şi (2) dependenţa psihică:

(1)   Dependenţa fizică
Se poate vorbi despre dependenţă fizică atunci când dependenţa de o substanţă este însoţită de toleranţă ori de sevraj. Dar simptomele de toleranţă şi sevraj pot apărea și în consumul recreaţional de droguri, situaţie în care nu se poate vorbi însă de dependenţă fizică.

(2)   Dependenţa psihică
Dependenţa psihică reprezintă, de fapt, forma cea mai problematică a dependenţei, prin efectul de pierdere a controlului sau incapacitatea de a opri consumul, în ciuda conştientizării întregului repertoriu de consecinţe negative: socio-familiale, medicale sau juridice. Obţinerea drogului devine activitatea centrală a consumatorului dependent, iar în jurul acestui demers se concentrează întreaga lui existenţă. Vorbind despre dependenţă psihică putem vorbi, de altfel, şi despre conceptul de craving (poftă, engl.), adică „nevoia irezistibilă resimţită de un individ să consume […] chiar multă vreme după o lungă perioadă de abstinenţă”.

Pierderea controlului reprezintă, de fapt, uzul compulsiv, care presupune trei aspecte: (a) consolidarea, (b) nevoia şi (c) obişnuinţa:

(a) Consolidarea face referire la acea primă etapă a consumului, în care efectul drogului este preponderent unul plăcut, prin stimularea centrilor plăcerii din creier (cum ar fi nucleus accumbens) sau prin ameliorarea stărilor de rău fizic sau psihic. Acum se întâmplă acea „gratificare a forţelor proprii”, prin care consumatorul ajunge să creadă ca nu mai are nevoie de altceva pentru a uita de probleme sau ceea se mai numește “consolidare pozitivă”.
(b) Nevoia are atât o componentă fiziologică (cauzată de sevraj), cât şi una psihologică. Această nevoie nu apare neapărat ca urmare a efectelor fiziologice sau tulburărilor mentale induse de droguri, ci mai degrabă ca urmare a experienţei asociate consumului. Consumatorul nu doreşte, de fapt, drogul în sine, ci contextul în care acest lucru s-a realizat până acum, de regulă o anumită experienţă de socializare. Tot aici intervine şi conceptul de „amintire euforică”, care cuprinde acele aşteptări pozitive ale unei persoane cu privire la efectele pe care le va avea drogul asupra sa, bazate tot pe experienţele anterioare, cu atât mai mult cu cât mecanismele de apărare ale creierului uman fac ca acesta să fie selectiv şi astfel amintirile plăcute să primeze celor mai puţin plăcute.
(c) Obişnuinţa sau transformarea gestului de a consuma droguri într-un reflex automat al memoriei habituale.

Diagnosticul de dependenţă se poate stabili aşadar, în condiţiile în care dependenţa fizică nu se manifestă, deci doar prin prezenţa dependenţei psihice, cum este situaţia dependenţei de feniciclidină, în care nu există nici toleranţă şi nici sevraj. Totodată, conform acestor criterii, dependenţa fizică nu este suficientă pentru a pune diagnosticul de persoană dependentă. În acest caz se poate vorbi, eventual, despre abuz.

Posibilele efecte ale consumului, în funcţie de clasa de substanţă

Clasa de substanţă Intoxicaţie Abuz Toleranţă Sevraj Dependenţă fizică Dependenţă
Alcoolul

X

X

X

X

X

X

Amfetamină şi alte stimulante

X

X

X

X

X

X

Cafeină

X

Canabis

X

X

X

incert

X

X

Cocaină

X

X

X

X

X

X

Halucinogene

X

X

doar la efectele euforice

X

Inhalante

X

X

incertă

(confirmat însă de alte studii)

(confirmată însă de alte studii)

X

Nicotină

X

X

X

X

X

Opiacee

X

X

X

X

X

X

PCP şi subst. asemănătoare

X

X

X

Sedative, hipnotice sau anxiolitice

X

X

X

X

X

X

Conform DSM-IV-TR (Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale)

X=prezenţă; ‒ =absenţă

Tulburările mentale induse de consumul de droguri

 

Clasa de substanţă     Delirium  Demenţă  Tulburarea amnestică  Tulburarea psihotică  Tulburarea afectivă  Tulburarea anxioasă  Disfuncţia sexuală  Tulburarea de somn 
Alcoolul

I/S

P

P

I/S

I/S

I/S

I

I/S

Amfetamină şi alte stimulante

I

I

I/S

I

I

I/S

Cafeină

I

I

Canabis

I

I

I

Cocaină

I

I

I/S

I/S

I

I/S

Halucinogene

I

Ia

I

I

Inhalante

I

P

I

I

I

Nicotină
Opiacee

I

I

I

I

I/S

PCP şi subst. asemănătoare

I

Ia

I

I

Sedative, hipnotice sau anxiolitice

I/S

P

P

I/S

I/S

S

I

I/S

Conform DSM-IV-TR (Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale)

I=debut în intoxicaţie; Ia= de tip flashbacks; S=debut în sevraj, P=tulburare persistentă

Bibliografie

FacebookTwitterGoogleTumblrLinkedInRedditPinterest


Olga Gadea
07-11-2016

developed and designed with by